“Părinți străluciți. Profesori fascinanți”

Am citit pe nerăsuflate mai bine de trei sferturi din această carte, a lui Augusto Cury,  noaptea trecută.  Cartea este un dar generos de primăvară.

Asta explică și cum mi-am petrecut eu ultimele luni, de la ultima postare.

M-am străduit să aflu cum pot să devin un părinte strălucit. Puiul meu crește și mă provoacă în fiecare zi. Îmi sunt puse la încercare cunoștințele, răbdarea, spiritul ludic, capacitatea de adaptare, creativitatea….

Nu mă ridic mereu la înălțimea așteptărilor mele dar Emi mă copleșește cu atenția lui. “Iubirica” este chemată mereu la datorie, solicitată să confecționeze o coroană de împărat, o medalie de aur pentru un băiețel ascultător, să relateze o poveste din copilărie, să bușească mașinuțe, să-l supervizeze pe micul bucătar șef la prepararea unor salate delicioase, dar mai ales să răspundă la întrebări despre ce se întâmplă cu corpul omenesc, după ce se scurge tot sângele din el, sau cu oamenii care mor și merg la groapă.

Cu capul pe sânul meu Emi spune că se află acasă și mă ceartă pentru toate pozele în care mă găsește alături de alți bărbați. Deși mai cochetează cu gândul că vrea să devină bucătar șef sau grădinar, revine mereu la alegera dintâi : “tătic”. Știe că este o meserie fără salariu dar tot tătic vrea să se facă. Și exersează alături de Minnie, soția lui, și cei doi copii ai lor adoptați.  Emi a decis că și soția are burtica bolnavă, la fel ca iubirica, așa că nu poate să aibă bebeluși.

Plec dimineața și ajung seara. Emi mă așteaptă să ne jucăm și eu jonglez cu îndatoririle de mamă-soție-bucătăreasă-cleaning lady într-un slalom la finalul căruia viața mă învinge pe mine.

“-Tu niciodată nu ai timp!”, îmi spune Emi necăjit. „-Mereu vrei să vii la culcare mai târziu, mereu ai lucrare de făcut”, adaugă el cu obidă. Sunt cel mai puțin strălucit părinte în acele momente. Și nici nu am speranțe că mâine voi fi mai bună.

Îmi alerg viața și copilul în fiecare weekend. Titc-tac, tic-tac spune ceasul neîncetat

”- Nu mai avem timp, Emi. Întârziem la teatru/opera/film/cursuri….Să ne grăbim!”

 Tic-tac, tic-tac, spune ceasul la ora prânzului. „-Trebuie să dormim, Emi. După ce ne trezim ne facem lecțiile”.

„- Dar eu când mai ies afară cu rolele?, protestează piticul. ”- Eu când mă mai joc?”

Un părinte bun își duce copilul la cursuri, la teatru, la film, dar un părinte strălucit își dăruiește sufletul, îmi spune Augusto Cury. Uff! Echilibru! Îmi caut echilibrul între timpul de calitate, muncile mele aducătoare de venit, ceva voluntariat, și timpul pentru Emi.

Tic-tac, tic-tac, mă bate ceasul la cap. Trebuie să pun puiul în pat pentru că altfel a doua zi va fi obosit. Bifăm cina, dușul, spălatul pe dinți, pupăceala de noapte bună, tergiversările…

Mâine trebuie să fie mai bine!