Ziarele și televiziunile au vuit o zi întreagă anunțând moartea Cristinei, o adolescentă de 14 ani, aflată în grija statului român.
Firesc, ne-am întrebat cu toții cine o să plătească pentru moartea copilei. Asta nu ne face pe noi un popor degrab` vărsătoriu de sânge, ci mai degrabă persoane preocupate să se facă dreptate. Unii dintre noi mai sunt preocupați să se constituie un excercițiu cu putere de exemplu pentru ca așa ceva să nu se mai repete. Asta înseamnă caz penal, deschiderea unei anchete, interogarea asistentului social care s-a ocupat de caz, a psihologului care pretinde că a consiliat fetița, a directorului care a aprobat decizia managerului de caz de a separa fetița de familia care o crescuse de la 7 luni până la vârsta de 11 ani.
Jurnaliști, mai mult sau mai puțin preocupați de veridicitatea informației, și-au intitulat articolele în fel și chip, cât mai scandalos cu putință pentru a ne atrage nouă atenția.
De dragul adevărului, dar și pentru a cinsti memoria dispărutei, am să clarific aici anomaliile legale.
Fetița nu era adoptată, se afla în plasament la o asistentă maternală pentru că fusese abandonată la naștere. Deci, se afla de la naștere în grija statului român pentru că asistentul maternal este un angajat al statului român. Și aici se nasc niște întrebări pertinente:
- De ce nu era Cristina adoptabilă? De ce în 14 ani nu s-a obținut o hotărâre judecătorească care să o declare adoptabilă dacă a fost abandonată la naștere?
- A încercat asistenta maternală, care o crescuse de mică, să o adopte? Dacă da, de ce nu a reușit?
- Dacă nu a încercat asistenta maternală să o adopte și nu a avut niciodată intenția asta, de ce a permis fetiței să se atașeze atât de mult de ea, confundând-o cu mama sa? De ce nu a pregatit-o pe fetiță de momentul separării? Se știe că asistența maternală nu se asigură până la majorat. Consilierul DJASPC-ului a vorbit cu cele două, există sesiuni de consiliere în această direcție?
- De ce nu a fost pregătită asistenta maternală corespunzător, pentru a nu permite atașamentul fetiței dacă se avea în vedere, în planul individualizat de protecție (așa spune Legea nr. 273/2004 (r2) din 21/06/2004, că există un plan personalizat de protecție pentru fiecare copil în parte), să o separe de asistenta maternală?
- Dacă DJASPC a decis că fetița trebuie separată de asistenta maternală pentru a o proteja de hepatită C, cum s-a pregătit această separare? Au existat sesiuni de consiliere? I s-a explicat fetiței ce i se intâmplă și de ce?
- A primit doamna Toma, asistenta maternală, un alt copil în plasament după ce s-a dovedit în instanță că a fost diagnosticată greșit cu hepatită C?
- Dacă da, cum de a primit alt copil în plasament, dar pe Cristina, nu?
- Dacă nu, de ce? Cum justifică DJASPC asta?
- Cum poate fi mai în siguranță o fetiță de 14 ani locuind într-un apartament cu o altă fetiță, fără un adult și nu la asistenta maternală?
Legea 272/2004 privind protectia și promovarea drepturilor copilului, republicată 2014, la Art 2 (3) ne arată că :”Principiul interesului superior al copilului va prevala în toate demersurile și deciziile care privesc copiii, întreprinse de autoritățile publice și de organismele private autorizate, precum și în cauzele soluționate de instanțele judecătorești.”
Un copil este mutat de la A la B, precum o valiză, fără să i se explice ce i se întâmplă. Ne este clar tuturor că ei, cea mai importantă persoană din această poveste, nu i-a spus nimeni ce i se întâmplă. Și mai ales de ce. Un copil se sinucide de tristețe și disperare și niciun adult, plătit de statul român să o protejeze și să o educe, nu a văzut nimic.
Cum s-a respectat aici interesul superior al copilului? Care era interesul superior al Cristinei?
Toți adulții din viața Cristinei au abandonat-o. Moartea ei era previzibilă și se putea evita. Din punctul meu de vedere ar trebui să ne spună cum a fost posibil următorii:
- Managerul de caz/asistentul social
- Consilierul psihologic DJASPC
- Directorul DJASPC
- Dirigintele Cristinei
- Consilierul școlar de la școala unde învăța Cristina
- Directorul școlii
