„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Dau timp …cumpar ore!

de

oreAlerg! Pun muraturi, Emi vrea in brate si invat sa curat gogosari cu baiatul in carca; mestec in oala, mesteresc un pilaf cu pui; sortez rufele pentru masina de spalat si tin pe-un picior copilul…. S-a plictisit. Batem din palme si radem nebuneste in timp ce calculez in minte ca mai am niste emailuri la care nu am raspuns, au ramas niste plati neefectuate, trebuie sa postez pe blog, a mai venit un caz la asociatie, trebuie sa organizez intalnirea cu voluntarii, nu am vorbit cu profesorul meu coordonator de teza de doctorat, de la Washington mi se propune o noua provocare pentru luna martie, prietenii imi cer decizii privind Mos Craciun (unde, la ce ora, ce oferta), sefa imi cere in sedinta sa comunic planurile de vacanta de iarna, o amica imi cere o intalnire, sotul imi aduce aminte ca ii e dor de mine, eu imi aduc aminte ca imi este dor de mine.

 Cu o mana tarasc copilul la troilebuz, cu alta tastez pe BB un raspuns urgent. Autobuzul sta in trafic, baiatul se plictiseste; inventez un joc; scriu un sms; preiau un apel pe un alt telefon; transpir ca un porc; baiatul scanceste;  m-am grabit si am raspuns gresit la un email si cineva ma admonesteaza; oftez, un alt email de la Washington imi aduce aminte de un deadline, am intarziat cu o luna, inghit in sec;  imi iau adio in gand de la cariera, incropesc o scuza si ma gandesc cum sa rezolv problema;  pregatesc baia copilului, iar transpir ca un porc, baiatul plange si schimba bratele la fiecare cinci minute, cand la mama, cand la tata; ridic tonul la tata pentru ca incurajeaza rasfatul absurd, copilul ofteaza, eu scap o lacrima.

 E ora 22:00. Am hranit familia, spalat vase, spalat si leganat copilul, pregatit hainele de maine pentru „vici”, ma asez sa creionez agenda de maine si sa modific prioritatile. Unde o sa inghesui eu toate astea maine si cum o sa ajung pana la ora 18:00 din Primaverii in Cotroceni cu mijloacele de transport in comun (nu conduc si nici nu as avea ce)? 

Uff, si trebuie sa fac maine o prezentare studentilor de master la 17:30, la 18:00 aveam o intalnire la asociatie si am promis cuiva o lista de contacte.

 Strange din dinti ca poti!

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • E uimitor cum stim sa ne spargem in mii de bucati pentru intreaga lume, dar cum uitam sa ne recompunem pentru propria persoana.
    Uneori, util si sanatos e, pe langa stransul din dinti, sa tragi puternic aer in piept si sa te opresti…o secunda, un minut.

    dana 4 noiembrie 2009 10:53 AM Răspunde
    • Dana, da, trebuie sa ma opresc pentru o clipa.

      anemari 4 noiembrie 2009 2:34 PM Răspunde
  • Draga mea, scurt si la obiect: pot sa te ajut? Eu de exemplu conduc si am si ce ca e mare Dumnezeu si sefii mei ma apreciaza (ca-s fata muncitoare si serioasa!). De asemenea, am ceva talent la scris, sunt o secretara minunata, daca vrei sa delegi ceva iti stau cu drag la dispozitie….deci?

    Anca G 4 noiembrie 2009 11:00 AM Răspunde
  • Dar bunicii, matusile de ce nu se implica in cresterea nepotilor? Sunt momente in care un sprijin din familie ar fi binevenit.
    Parerea mea.

    M

    Mika 4 noiembrie 2009 3:00 PM Răspunde
    • Mika, nu avem grup de suport. Matusile sunt tinere si au si ele joburi si copii.
      Eu nu ma vait, doar descriu. Sunt covinsa ca sunt vieti mult mai agitate si mai pline decat a mea.

      Lipsa banilor ne impiedica sa avem bona, ajutor in casa si alte chestii indispensabile femeii moderne ce pleaca dimineata si vine seara. Dar avem acoperis deasupra capului, joburi si voie buna. 🙂

      anemari 4 noiembrie 2009 3:27 PM Răspunde
  • Bravo Anemari! Nu spun si la mai mult…spun si la mai multa eficienta….:D
    Apreciez oamenii care au de toate(chiar si lipsuri) : casa, copil, servici, caine, facturi, sot, etc, etc…si care reusesc sa transforme 24 de ore in 32, sau 48 in functie de caz.
    Mie imi plac zilele alerte, in care sunt in priza, am de lucru, am de mers prin oras, de rezolvat, de facut etc…….detest zilele in care ajung acasa si tot ce fac e sa ma uit uit in gol la tv si sa sper ca poate reusesc sa ma mobilizez macar sa-mi fac ordine in dulap…( unde cred ca e ceva spiridus, pentru ca oricat incerc si oricat de des….degeaba…:D)Recunosc ce-i drept ca imi lipsesc „anexele”: copil, sot sau ceva patruped….
    Mi-am dat seama ca desi tanjim dupa timpul scurs in graba ( cand dorim mai multe ore,minute, zile ), e cel mai ‘savurat” cel in care simtim ca traim..cu bune, cu rele, cu nervi, cu bucurii, cu lacrimi.
    Cunosc pe cineva care desi are undeva la 30 de ani nu lucreaza.Nu are copii.Nu are caine.Doar sot, si acela plecat toata ziua. Si sta pe net, se plange constant de dureri fizice si sufletesti, sufera ca-i soare sau ploaie afara si ca nu a dormit mai mult……….si zilele ei se scurg molcome cu drumuri la piata si curatenie in casa…
    Sincer, mai bine sa nu am timp decat sa ajung asa…sa trag de el sa treaca si sa astept sa se intample ceva in timp ce-mi beau cafeaua !
    Asa ca e mai bine sa ma grabesc, sa-mi beau cafeaua din mers, sa ma bucur ca merg la servici, sa ma bucur ca plec de la servici si ca mai am treaba de facut………

    irina 4 noiembrie 2009 5:23 PM Răspunde
    • Irina, nu ne este nimic dat de la sine, pentru orice exista o „plata”. Eu cred sincer in asta.

      Am fost ani de zile singura si asta mi-a dat angoase teribile desi mereu am avut 2-3 joburi in acelasi timp. Spuneam candva ca singura inseamna puternica, pentru ca asa ma protejam de suferinta. Astazi stiu sigur ca singur e trist. Iar copilul mi-a umplut casa si viata si ma invata mereu despre joc, veselie, toleranta….

      Eu sunt prea serioasa, prea rigida, prea organizata…..Aveam nevoie de Emi sa aduca putin haos in casa si viata mea. 🙂

      anemari 4 noiembrie 2009 5:47 PM Răspunde
  • Buna seara draga mea draga, buna seara tuturor!
    Sunt sigura ca au ,,incaput” mult mai multe in ziua ta. Fiindca unde ti-a placut, ai vrut sa incapa, iar unde nu ti-a placut, n-ai avut incotro. Mai toti patim asta.
    Te imbratisez pe tine si pe Emi.
    P.S. Mi-a placut tare mult ,,esenta” ta : ,,Dau timp … cumpar ore!”
    Pot s-o folosesc?

    odetta 4 noiembrie 2009 8:39 PM Răspunde
    • Poti Odetta, sigur ca poti.
      Cat despre mine….am intarziat 30 de minute la studenti, 1h la intalnirea cu voluntarii, pe Emi l-a luat tataie de la „vici” dar am ajuns la timp acasa pentru baie. Hranit si balacit copilul, adormit cu „nani nani”, strans apa din baie, spalat vase……Gata pentru o noua zi! 🙂

      anemari 4 noiembrie 2009 11:37 PM Răspunde
  • Buna Ane. Fac parte intamplator din categoria celor care-si dilata pana la ultima fibra timpul, ca sa-ncerce sa le faca pe toate.Si bine, neaparat bine de tot! Inca imi permit, din fericire , sa strecor momente doar pentru mine, in programul asta conglomerat de probleme si ”to do list”-uri: )
    Cum ar fi ; sa vin aici, sa trag un chiul mic vazand un film bun, niste masaj si cosmetica si toate cele, facand echilibristica intre cifrele bugetului uneori mai rotund, alte dati mai stafidit..: )
    Te rog nu ma ocoli, ai adresa mea de email; daca pot face ceva cat de mic si asta sa te ajute sa stai macar o ora in plus cu puiul tau, spune-mi!
    Zi super iti doresc.

    Una 5 noiembrie 2009 1:51 PM Răspunde
    • Multumesc! As cumpara de la tine vreo 2h, daca se poate. 🙂

      anemari 5 noiembrie 2009 2:37 PM Răspunde
  • imi plac mult postarile tale si cea de-acum si mai mult.
    chiar daca nu comentez mereu, te admir mult, te citesc, esti un om pe gustul meu.
    ti-as darui eu cateva ore, daca as putea gasi un fel de a dilata timpul propriu, dar simt ca nu ai putea trai altfel decat asa. iar Emi este o minune care ma indeamna tot mai mult sa ma gandesc la ideea de a-ti urma exemplul. cred ca am inchis-o intr-un sertar pe care, pana acum, nu am avut curajul sa-l deschid.
    iti multumesc.

    pisica 7 noiembrie 2009 1:55 PM Răspunde
    • Pisica, nu pot decat sa-ti urez sa-ti urmezi inima.

      Eu am crezut ca trebuie sa am informatii, ca trebuie sa ma organizez, ca trebuie sa fiu pregatita….Nimic nu este adevarat. Tot ceea ce conteaza este sa-ti deschizi inima si sa lasi lucrurile sa se intample.

      Eu inca mai spun ca in 2 ani o luam de la capat si aducem acasa o fetita. Sistemul nu ne-a speriat, birocratia nu ne-a ucis dorinta si obstacolele se uita repede.

      anemari 7 noiembrie 2009 6:32 PM Răspunde
  • anemari inca ma uit la sertar… si la inima mea. refuz sa ma documentez si imi spun ca atunci cand inima va fi pregatita voi face pasul… cam asa cum se invata si inotul, prin aruncarea in apa.

    pisica 8 noiembrie 2009 2:06 PM Răspunde
    • E cel mai bine asa. Trebuie neaparat sa simti ca esti pregatita. Pentru ca treci printr-un iures de sentimente si trebuie sa ai radacini adanc infipte in decizie ca sa mergi mai departe.

      Si mai trebuie, asta e valabil doar pentru mine, sa ai si partener de drum. Recunosc ca singura nu porneam pe calea asta. Cred sincer in familia traditionala cu mama si tata.

      anemari 8 noiembrie 2009 5:53 PM Răspunde

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title