Iubire. O iubire pură, onestă, neașteptată dar sper eu meritată. Așa simt eu în primăvara asta.
Mă simt iubită necondiționat, doar pentru că exist. Mă simt frumoasă, misterioasă, plină de înțelepciune, puternică, năbădăioasă, jucăușă, inventivă…
Așa mă iubește pe mine fiul meu. Nu adoarme fără să mă strige pentru ca să ne mai iubim puțin, nu uită să mă sărute de ”bună dimineața!”, îmi spune șugubăț ”iubito” sau ”drăguțo”, mă jumulește, mă dojenește, îmi sărută mâna duios când gătesc ceva bun sau accept să încălcăm o regulă, mă gâdilă, mă întreabă, mă imită, mă admiră și mă cheamă.
E atâta iubire în trupușorul ăsta mic, atâta dăruire…E o lecție de viață fiecare zi petrecută cu el. Îmi doresc să crească înalt ca bradul, să înflorească, să fie puternic si fericit, dar nu vreau să pierd nimic din ceea ce trăim acum.
Să-mi promită cineva că nu o să crească prea repede, că o să mă vrea mereu în viața lui, că n-o să fiu niciodată ”cicălitoare, bâtrână, enervantă…”.
Eu promit să parchez neobosită mașinuțe, să nu mă supăr când îmi decupează cearceaful cu foarfeca sau îmi arestează clamele de păr, că mă abonez pe viață la ”Tirex Expres” și la ”Să gătim cu Tom & Jerry”, că am să continui să semnez condica weekend de weekend la ”Țăndărică”, în parc, la cinema, petreceri de copii… Promit!
Vreau să semnez un contract cu clauze precise de iubire necondiționată. Unde să semnez?
