fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Praf de somn.

de

praf de somn

Sunt insomniacă de când mă ştiu.

Îmi aduc aminte cum îmi era groază de grădiniţă şi nu pentru că nu-mi plăcea să stau cu copiii ci pentru că la ora prânzului eram forţată să dorm. Nu îmi aduc aminte dacă noaptea dormeam bine dar îmi aduc aminte despre coşmarul grădiniţă.

Şi aveam, ca în poveşti, o zână bună şi una rea. Doamna Pârlea mă iubea şi nu mă forţa să dorm atâta timp cât nu deranjam pe nimeni.  Doamna Coandă, însă, ne bătea cu papucul. Trebuia să ai ochii închişi şi să nu-ţi tremure pleoapele când trecea în control. Aproape că făceam pe mine de frică. Dar eram în plin comunism şi o astfel de metodă pedagogică era nu doar permisă ci considerată firească.

Nu, nu eram îndărătnică, doar că nu puteam să dorm. Atunci am conştientizat pentru prima oară că somnul este o problemă şi am început să fiu preocupată de el. Şi noaptea mă rugam pentru puţin praf de somn.

De abia în ciclul gimnazial am început să folosesc nopţile. Dar într-un apartament suprapopulat, 4 camere cu 4 copii şi 3 adulţi, era o echilibristică să găseşti un colţişor în care să citeşti după ora 22. Bucătăria a devenit refugiul meu.

 

În liceu, nopţile deveniseră de-a dreptul prietene. Aveam timp infinit pentru scris, pentru visat, pentru teme…Îmi place să spun că m-am gazat toată adolescenţa. Iernile în comunism erau friguroase şi cu toţii ne încălzeam la aragaz. Uneori,  pentru că se economisea electricitate, citeam şi scriam la lumânare. Eram romantici în comunism. Iar insomnia îmi devenise prietenă.

În facultate eram o campioană. Aveam mereu nu doar zile ci şi nopţi pentru studiat în sesiune. Puteam să rezist şi 48 de ore fără somn. Acum nu mai ceream sorţii praf de somn.

Doar tristeţea sau boala sunt duşmani pentru că nopţile se amplifică. Aşa am inventat lectura pentru tristeţe, lectura pentru boală, lectura pentru dor. Citesc iar şi iar aceleaşi cărţi în funcţie de ce mă doare: trupul sau sufletul.

Mai târziu, am început să-mi inventez job-uri, lucruri de făcut, pentru a cheltui timpul nesfârşit ce-mi stă la îndemână. Aşa m-am implicat în mii de proiecte, mi-am luat mereu cel puţin două slujbe, m-am înscris la şcoli sau la cursuri…Spun mereu, râzând, că am să dorm suficient după ce o să mor, acum nu am timp. Şi totuşi, îmi mai rămân goluri de umplut, trebuie doar să mă entuziasmeze ceva pentru a porni un nou proiect. La timp nu mă gândesc decât când mă cotropesc termenele limită.

Îmi spunea o prietenă că atunci când este bolnavă sau tristă, doarme şi totul trece. La mine somnul nu face asta. Dacă, printr-o minune, adorm rezolv probleme în somn, îmi pun întrebări şi caut răspunsuri, mă îngrijorez. Îmi aduc aminte că în sesiune visam subiecte şi când mă poticneam la răspuns, mă trezeam, căutam în cursuri şi apoi reveam la somnul tulburat. După două –trei episoade de acest gen renunţam să mai dorm.

Hotărât lucru, somnul nu mă iubeşte. Nu găsesc plăcere şi nici refugiu în somn. Nu dorm în avion, nici măcar în zbor transatlantic, nu dorm în maşină sau în tren, prima noapte la hotel este mereu un coşmar…Port mereu cu mine cărţi şi o lampă pentru carte. Ele sunt garanţia că noaptea va trece lină, în lectură.

Şi totuşi, există un loc pe pământul ăsta unde dorm nu doar 4 ore pe noapte, ci dorm după-amiezele şi aş dormi nesfârşit dacă ar fi după mine. Există un apartament, în Sinaia, unde gazdele au presărat praf de somn şi mă invită de doi ani la odihnă fără limită. Am mai fost la Sinaia şi am locuit în hotel de 4 stele, dar somnul nu a venit. Este aşa cum vă spun eu, o familie specială care deţine bagheta magică a somnului. Mulţumesc familia Sîmbotin!

Tag-uri:
· · · · · · · · · ·
Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Bine ai revenit, Ane! Banuiesc ca ai dormit si de aici pauza mai lunga. Ma intrebam ce e cu tine de nu mai scri nimic. Si ma temeam… Pentu ca stiu ca a mai plecat cineva de aici, de pe Tango, la fel de brusc si neanuntat. Pe tine te citesc mereu cu mare emotie pentru ca alegi subiecte calde.
    In ceea ce priveste somnul, uneori imi doresc sa fiu ca tine, pentru ca iubesc linistea noptii, cand fetitele si sotul meu dorm, eu intru cate putin si respiratia lor ma linisteste, ma asez apoi sa citesc sau sa vad un film de dragoste. Dar mi se intampla rar. Si eu sunt genul care isi doarme tristetile si deprimarile si bolile. Cand simt ca nu mai pot, cand nici sa plang nu mai pot, patul ma cheama, imi asez capul in perna racoroasa si ma scufund intai in ganduri frumoase si apoi in somn. Si ma trezesc mai bine de fiecare data. Uneori ma linisteste sa fac curatenie. 🙂

    ioana 19 august 2011 8:24 AM Răspunde
    • Draga mea Ioana, pe mine ai sa ma gasesti mereu pe anemari28@yahoo.com sau pe facebook.

      Pe de alta parte, eu nu am plecat niciodata in viata mea, nici cand am fost concediata abuziv, trantind usa. Sunt o femeie ingrozitor de politicoasa, cu un autocontrol excesiv. Nu mi-am strigat mizerii niciodata cu nimeni, chiar daca le-am gandit. De altfel, sunt foarte rezervata in a-mi arata sentimentele si asta ma apara de o parte dintre dezamagiri.

      Daca voi pleca vreodata, am sa-mi iau frumos haina din cui si voi spune politicos „La revedere!”

      Anemari 19 august 2011 5:02 PM Răspunde
  • Bine-ai revenit Ane!
    Imi lipseai si nu stiam pe cine sa-ntreb de tine.
    Sper ca v-a tihnit odihna si ca prin pulberea de nelinisti ai sa gasesti si cararea spre senin.
    E-adevarat ca noptile sunt crude atunci cand vaslesti prin tine,printre doi,printre un milion de intrebari,nelinisti si framantari…eu stiu bine(((
    E-adevarat ca ne putem umple din plin agendele…dar asta nu ne garanteaza suficienta osteneala,decat pentru trup.
    Cat despre lectura,ai ales o arma buna:)))
    Ma aliez tie in noptile lungi,intortocheate,strajuite de cate o carte destinata tuturor si fiecaruia in functie de angoasa,bucurie sau dor.
    Fie sa ne ploua varatic praf de somn mereu pe gene si pulberi de linisti mereu peste simturi.

    Talida 19 august 2011 12:47 PM Răspunde
    • Talida, am scris 3 articole dar nu am publicat niciunul. Nu vorbesc si nu scriu la manie. Uneori, pentru ca sa „sun” echilibrata si senina am nevoie de mai mult timp. Nu am plecat, am muncit mult si ineficient uneori.

      Anemari 19 august 2011 5:05 PM Răspunde
  • Te citesc mai demult dar nu am comentat niciodata, dar acuma trebuie sa iti spun ca numai de doi ani am si eu nevoie de praf de somn. Nu am avut problema in copilarie,nici in adolescenta, ba ma trezea tatal meu si cind eram anagajata, inainte sa plec de acasa. Somnul meu a devenit de iepure cind am avut copilul, dar pina acum doi ani nu am avut probleme sa nu dorm toata noaptea, mai ales de cind copilul e mare. Acuma nu stiu zau ce dereglari hormonale, asa zic eu, am ca dorm o ora doua si apoi toata noaptea ma uit la ceas…

    MMA 20 august 2011 12:23 AM Răspunde
    • MMA, eu am incercat toate leacurile „babesti”. La mine nu au functionat, dar poate functioneaza la tine, mai ales ca e ceva de data recenta.

      Anemari 23 august 2011 1:04 AM Răspunde
  • Chiar ai lipsit mult,Ane…

    adrianagianinna 20 august 2011 5:26 PM Răspunde
    • Adrianagianinna, recunosc. Am lipsit nemotivat dar si neplanificat.

      Anemari 23 august 2011 1:03 AM Răspunde
  • Anemari, si eu am remarcat lipsa ta si a gandurilor si trairilor tale puse pe hartie, special pt. noi…. Sper ca ai apucat sa te linistesti si sa iti reincarci bateriile la Sinaia sau in alte locuri frumoase pe unde te-a gasit vara. Eu sper sa nu ne parasesti prea curand, caci ceea ce scrii tu ne minuneaza si ne pune pe ganduri- intr-un mod placut!!!

    Adnya 22 august 2011 10:19 AM Răspunde
    • Adnya, nici eu nu planuiesc sa plec nicaieri curand. Dar nu suntem vesnici si nici de neinlocuit.

      Eu nu stiu cat am lipsit. Adica stiu ca am lipsit pret de 3 articole. 🙂

      In iulie ne-am imbolnavit toti ai casei, dar pe rand, asa ca am fost ocupati. In august am avut 2 saptamani concediu dar s-a dovedit ca am muncit in fiecare zi de concediu…

      Anemari 23 august 2011 1:02 AM Răspunde
  • „Citesc iar şi iar aceleaşi cărţi în funcţie de ce mă doare: trupul sau sufletul.”
    Ma recunosc in fraza asta…

    Marilena Guduleasa 24 august 2011 3:13 PM Răspunde
  • Ane, ma bucur si eu ca ai revenit; era cat pe ce sa-ti trimit un e-mail sa te intreb daca esti bine.
    Am dedus din toate scrierile tale ca esti o persoana foarte activa si care nu are rabdare sa se odihneasca. Dar cred ca ai momente cand iti doresti putina liniste, putina leneveala…
    Cred ca solutia ar fi sa te muti la Sinaia 🙂 .

    camellia 25 august 2011 5:16 PM Răspunde

Dă-i un răspuns lui Anemari Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title