„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Cum arată sărăcia?

de

Când îmi socotesc bugetul de coșniță până la bănuți și  înghețata  e o destrăbălare, mă simt săracă. Și totuși, în acele momente parfumul meu, Poeme de la Lancome, mă așteaptă cuminte pe noptieră, rochița mea de la Nine West, achiziționată la ultima călătorie în SUA, dormitează leneșă pe umeraș iar fardurile Dior zac pe o policioară din baie.

Nu, nu sunt bogată. Nu am  bani albi pentru zile negre,  vacanțele familiei sunt planificate cu un an înainte pentru a beneficia de discount iar  hainele le cumpăr de la reduceri,  din țări prietenoase cu veniturile medii pe economie și  în timpul  călătoriilor de serviciu.

Dar nici săracă nu sunt. Am mers în concediu în fiecare an, fiul meu iese din cartier cel puțin odată pe săptămână, eu îmi mai cumpăr cărți din când în când, investesc în cursuri de dezvoltare personală și mâncăm friptură și în afara weekend-urilor.

Când eram copil sărăcia era cârpită. Ciorapi cârpiți, 3 pulovere desfăcute din care se împletea un altul, perișoarele numărate în ciorbă, ca să ajungă la toată lumea, cărți împrumutate de la prieteni și bibliotecă…

Astăzi sărăcia este murdară. Pereți coscoviți și asaltați de iegrasie, cârpe năclăite, păr slinos și vopsit curcubeu cu rămășite de vopseluri, unghii date cu ojă stridentă dar pline de microbi, podele prăfuite, pantofi scâlciați, ochi goliți de orizont și speranță, sloganuri repetate mecanic după televizorul devenit singurul act cultural posibil.

Astăzi sărăcia arată ca o casă goală cu  mame plecate la muncă în Italia și Spania, abrutizate de îngrijitul bătrânilor neputincioși și senili, consolate cu depărtarea de copii și familie, atente la fiecare euro și întoarse în România în vacanță pentru a pune casa la punct înainte de o nouă absență.

Astăzi sărăcia  arată ca o parcare cu copii care se joacă printre mașini, gunoaie și câini vagabonzi, copii care nu știu cum arată un parc motiv pentru care nici nu jinduiesc  după el.

Astăzi sărăcia este agramată și prietenă cu educatoare care-și consiliază părinții de la clasă explicând că nu doar al lor vorbește incorect românește ci toți copiii din clasă vorbesc așa, ceea ce ar trebui să-i consoleze și nu să-i îngrijoreze.

Astăzi sărăcia arată ca un tomberon plin cu sticle goale de bătură luată “ pe caiet” de la buticul din colț.

Astăzi sărăcia e dușmănosă, plină de pizmă și năduf pentru că celălalt are un ceva mai mult decât nimic.

Astăzi sărăcia nu ne dă speranță și nici orizont, nu ne motivează să ne depășim condiția, pentru că dacă nu ai nici nu ajungi nimic.

Categorii:
Despre mine

Lasă un comentariu:

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title