fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Primul an cu fiul meu.

de

Emi si mami la prima intalnireMi-am dorit mereu copii şi am crezut că ei o să apară, firesc, când o să fie momentul. Anii au trecut şi momentul nu mai venea.

Când Emi a intrat în viaţa mea credeam că sunt pregătită. Fusesem, la început de carieră, educatoare, apoi ani de zile am predat limba engleză la două licee bucureştene.  Am avut mereu o relaţie foarte bună cu nepoţii mei şi o priză constantă la copii. Credeam că le ştiu pe toate, că totul este sub control doar să apară copilul.

O aşteptam pe Ozana şi l-am găsit pe Emi. Am început relaţia noastră de mamă şi fiu destul de abrupt, el confuz şi eu speriată de moarte. M-am înhămat la relaţia noastră cu seriozitatea cu care m-am dus la şcoală sau încep astăzi un nou proiect la job. Mi-am planificat totul, am organizat totul, dar apoi planurile au rămas pe hârtie. Viaţa are propriul ritm şi nu e mereu un vals sau tango.

Am tremurat de frică la prima febră mare, m-am plimbat răvăşită pe străzi la fiecare diagnostic al psihiatrilor, am râs de fericire la fiecare cuvânt nou şi m-am minunat, ca de a 13-a minune a lumii, la fiecare dovadă de inteligenţă. La prima serbare, primul Moş Crăciun, am mobilizat familia şi prietenii de parcă nu exista altceva mai important pe lume. Primul iepuraş l-am aşteptat înfrigurată iar prima zi de naştere a aruncat în aer bugetul familiei împreună cu bruma de minţi rămasă.

Primul 1 iunie ne-a întâmpinat cu baloane şi tort printre mici prieteni, primele petreceri le-am notat cu religiozitate în calendar, prima diplomă obţinută la grădiniţă stă la loc de cinste, prima întâlnire cu marea ne-a relevat un băieţel curajos şi curios, prima plimbare cu telecabina, la Sinaia, sau cu trenuletul (noi tot mai credem că era Thomas) au rămas notate în zâmbetul de pe faţa piticului.

A trecut un an de când l-am întâlnit, pentru prima oară, într-un birou din Bacău, pe băieţelul speriat care nu vorbea şi care înţelegea prea puţine din lumea asta. Astăzi nu mai e nici urmă din acel băieţel iar eu mă simt de parcă e al meu din totdeauna.

Doar că eu nu sunt mamă dintotdeauna, ci doar de un an. Am pierdut etape importante din viaţa lui pe care nu mă cramponez să le regret ci  ele mă împiedică să fiu o mamă relaxată, o mamă care se simte în control. Când e trist mă tem de amintirile lui, când plânge fără un motiv concret mă tem să nu aibă coşmaruri, când ţipă mă tem să nu copieze un model văzut în prima copilărie, când refuză să facă ceva mă tem să insist pentru ca să nu se simtă presat… Nu ştiu dacă anii ce vor să vină mă vor salva de temerile mele, dacă vor şterge din mintea lui inocentă întâmplările nefericite,dacă se va simţi mereu ocrotit sau în siguranţă.

Ştiu doar că astăzi mulţumesc sorţii pentru întâlnirea divină.

cu mami in Herastrau

Tag-uri:
· · · · · ·
Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Ane, Emi e al tau dintotdeauna! El a venit pe lume anume pentru tine. Nimic nu e intamplator. Vor mai fi multe bucurii, multe emotii si multe tristeti – ca asa e facuta viata- dar nu cred ca acest copil ar fi avut o viata mai buna oriunde in lumea asta mare. Sub aripa ta, Emi va uita tot ce a fost rau si nu-ti fa griji, toti copiii mai tipa, mai au cosmaruri sau mai plang. Uite cat a recuperat intr-un an! Ma bucur si pentru aceasta sarbatoare a voastra, sa fiti sanatosi si fericiti!

    camellia 25 august 2010 1:03 PM Răspunde
    • Camellia, de o luna avem si certificat de nastere, asa ca ne apartinem si in acte. 🙂

      Anemari 25 august 2010 1:23 PM Răspunde
  • Felicitari draga Anemari! Te admir pentru curajul tau si pentru dedicatia ta. Putini oameni mai sint ca tine pe lumea asta!
    Sa fiti sanatosi si fericiti mereu!

    OanaTmm 25 august 2010 2:07 PM Răspunde
  • un an si va tineti in brate de parca asa ati fost mereu-mereu. voi sinteti unul. si ma bucur asa de mult de fiecare bucurie a ta, a voastra.
    camellia are dreptate. si a mea mai tipa, mai plinge in somn. se mai imbolnaveste. ultima ei febra m-a pus pe mine la pamint. ea a terminat cu febra in doua zile si eu inca imi fac analize si controale. sint exagerata, reactionez peste masura. in loc sa ma gindesc ca ea are nevoie de mine intreaga. inca imi este teama ca nu voi o mama buna. dar stii ce? invat de la Ana. a cazut pe scara, a plins putin si cind m-a vazut ravasita mi-a zis: mami, toti copii cad uneori. 🙂
    mergem inainte cu copii nostri. sa fim sanatosi ca le ducem n-avea grija…

    iana 25 august 2010 3:57 PM Răspunde
  • Tot de un an va stau si eu aproape si va doresc LA MULTI ANI si sa va apartineti cat mai frumos in continuare !

    Grace 25 august 2010 6:40 PM Răspunde
  • Ane, citind ce ai scris am plins! As vrea sa-ti spun atit de multe ,dar nu pot! Ma bucur doar ca un baietel minunat a avut sansa sa te gaseasca pe tine! Si tu pe el!
    Inainte de a avea in familie o finuta adoptata, ma gindeam ca mamele care adopta si care pe urma spun ca-i iubesc pe acei copii ca si cum ar fi ai lor, exagereaza!
    NU! NU exagereaza! Asa e,e purul adevar! Eu insami o iubesc pe Ana ca si cum ar fi fost cu noi de la inceputul inceputului! Ma inclin in fata femeilor ca tine, care salveaza o viata , care da sansa unui copil sa creasca frumos si bun, intr-o lume rea si murdara!
    Sinteti mai puternice decit noi,celelalte, care ii cresc pe cei nascuti de ele!
    Va doresc milioane de clipe frumoase si senine impreuna!
    Va imbratisez cu drag

    Manu 25 august 2010 8:11 PM Răspunde
    • Manu, daca pot sa ajut…
      Nu am sa mint, a fost cel mai greu an din viata mea. Ma uit inapoi si nu simt ca as putea sa o iau de la capat. Nu am sa mint spunand ca stiam ce ma asteapta, ca am pornit constient la drum.
      Ma minunez singura de cum a trecut anul asta, de progresele noastre, de hopurile pe care le-am trecut. Suntem atat de fragili, suntem frunze in vant. Cineva, acolo sus decide pentru noi.

      Nici eu nu am crezut in instinctele materne atunci cand nu dai tu nastere copilului. Dar pot sa-ti jur ca simt cand Emie trist, cand e bolnavior, cand ii este dor. Ma trezesc noaptea din somn, fara sa ma strige el, si sunt la capul lui si-l mangai in somn inainte ca el sa scanceasca pentru ca viseaza urat. Intr-o zi am simtit urgent nevoia sa sun la tataie si sa intreb de el si Emi tocmai plangea dupa mine. M-am suit in taxi si am fugit acasa. E uimitor, dar e al meu si il simt de parca i-am dat nastere.

      Anemari 26 august 2010 7:32 AM Răspunde
  • Felicitari, Anemari, si cat mai multi ani fericiti impreuna cu Emi! Sa creasca mare si sanatos!

    catintherain 25 august 2010 9:42 PM Răspunde
  • La Multi Ani atunci ! Trebuie sarbatorit acest mare eveniment!

    Felicitari pt tot! Invingatorii primesc tot ce este mai bun! Ma inclin in fata voastra!
    Fiecare are temeri , dar imi inchipui ca perioada plina de necunoscute a lui Emi se adauga din pacate la lista.
    Imi pare bine ca te-am intalnit si pot sa ma incarc de la puterea ta, dar cel mai mult ma bucur ca Emi te-a intalnit. Eu ii povestesc lui Mihai ca pe el l-am ales din multimea de copii de la Doamne Doamne si se simte foarte important ” Pe mine, mami? ” „Da, da!” . Tu nu mai trebuie sa invetezi povestea.
    Esti cea mai buna mamica din punctul meu de vedere pt ca reusesti sa-l tii langa tine, sa-i dai tu indrumarile in viata, sa-l duci tu in parc, sa te lupti tu cu febra , sa-l adormi, sa-i faci de mancare, sa te joci cu el in fiecare zi, sa te bucuri de zambetul lui. Si bineinteles sa echilibrezi balanta cu jobul.

    Oana R 25 august 2010 10:38 PM Răspunde
    • Oana, trebuia sa sarbatorim. Am vrut! Dar lui Razvan i-a fost asa de rau incat l-am vegheat, impreuna cu Emi, toata seara. E o sarbatoare ca suntem toti 3, ca ne straduim in fiecare zi sa ramanem strans uniti.

      Anemari 26 august 2010 7:29 AM Răspunde
  • La multi ani fericiti impreuna!!
    Va imbratisez si eu la vremea trezirii voastre din somn, la vremea mersului meu la culcare:)

    amalia 26 august 2010 3:51 AM Răspunde
    • Amalia, multumim frumos. Ne-am trezit si Emi a spus „Hai se ne pupam si noi de dimineata!”.

      Anemari 26 august 2010 7:28 AM Răspunde
  • Grace, multumesc frumos! Te rog sa mai ramai inca un an! 🙂 Si apoi om mai vedea.

    Anemari 26 august 2010 7:36 AM Răspunde
  • Catintherain, multumesc! Visez mereu cum sunt la nunta lui Emi, cum imi cresc nepotii. Doamne, sper sa apuc.

    Anemari 26 august 2010 7:39 AM Răspunde
  • Anemari, ai bucurii si ingrijorari de mama pentru fiul ei 🙂 Le avem cu totii. M-au emotionat descrierile trairilor voastre impreuna, pentru ca, desi le-am trait si eu cu baiatul meu, nu le-am constientizat niciodata atit de bine ca tine: prima data cind am fost intr-un loc, cind am fugit catre el pentru ca simteam ca are nevoie de mine, spaima data de prima febra…
    Sa fiti fericiti impreuna si sa dea Domnul sa-ti cresti si nepotii!

    CarmenP 26 august 2010 12:42 PM Răspunde
    • CarmenP, daca nu mi-ar fi teama de viitorul de maine, mai ca as spune sa mai aducem acasa o fetita. Dar ama ajuns sa ma tem de ziua de azi, urmatoarele ore, de ziua de maine si cea de poimaine. E trist, stiu.
      Nici nu pot sa cred ca o sa ajung ziua nepotilor mei. Dar poate se indura Bunul si ne ajuta.

      Anemari 26 august 2010 12:55 PM Răspunde
  • La multi ani impreuna Anemari ;)))

    IONUTZ 26 august 2010 2:12 PM Răspunde
    • Ionutz, multumim frumos! Probabil ca de acum incolo o sa intram in rutina. Cred ca este si de preferat. Primul an va ramane insa mereu in inima mea ca anul cel mai special din viata noastra.

      Anemari 27 august 2010 7:29 AM Răspunde
  • Anemari, deja aveti un an si o sa cresteti mari impreuna. La multi ani!! din suflet. Si eu va citesc de un an si ma bucur alaturi de voi. Meritati fiecare clipa de fericire pe care o traiti impreuna! M-a impresionat ce ai scris, de fapt mereu cand povestesti de Emi parca dragostea pe care o simti pt. el straluceste printre randurile tale. Emi e un copil binecuvantat, voi sunteti o familie binecuvantata!

    Adnya 27 august 2010 6:34 AM Răspunde
    • Adnya, o sa creasca el mare si eu batrana. 🙂 I-am spus intr-o zi ca sunt batrana si m-a corectat „tataie e batran, nu tu”. E asa de dragalas, il pupa pe tati pe burtica si pe obraj pentru ca i-a fost rau, l-a durut burtica, pe mine ma mangaie duios…
      Sa vezi cum ma cearta cand imi vine sa-i cant de leagan sau sa-l alint afara la joaca sau in parc. Cred ca se jeneaza de ceilalti copii, imi spune „nu spune asa aici”. Nu incetez sa ma minunez ca prichindelul asta este al meu, ca eu sunt „mami lui”. Multumesc frumos ca stai cu noi, Adnya.

      Anemari 27 august 2010 7:32 AM Răspunde
  • Te felicit din toata inima pentru gestul admirabil pe care l-ai facut! Sa creasca mare, sa fie sanatos si fericit!
    Chapeau…

    danielrucar 27 august 2010 11:00 AM Răspunde
    • Danielrucar, nu am facut decat sa-mi implinesc un vis, acela de a fi mama. Am facut-o dintr-un motiv egosit: pentru mine. Nu m-am gandit nicio clipa ca fac ceva extraordinar. Ce este cel mai important este ca nu sunt singura. Facand asta mi s-au deschis niste usi si am intalnit femei cu povesti fantastice, care au adoptat in conditii mai grele, copii mai speciali decat Emi. Este important ca in ultimii ani se vorbeste din ce in ce mai deschis despre adoptie. Nu mai este o rusine, ceva de soptit departe de urechile copilului. Este incredibil ce mult a evoluat societatea romaneasca.

      Anemari 27 august 2010 11:43 AM Răspunde
  • Anemari, sunt tare haioase povestioarele tale despre Emi. Eu nu am bebe, nu sunt nici casatorita, si ma suprind pe mine cat de tare imi plac povestile cu si despre copii, mai ales despre copii asa dragalasi si dragastosi ca al tau. Si cu cativa ani in urma copiii ma lasau rece, ba ma mai si enervau cate unii…Deh, varsta. :D:D

    Adnya 27 august 2010 12:01 PM Răspunde
  • Trec printr-o perioada agitata, in care ma haituiesc multe ganduri, din trecut, de viitor… e sfarsit de saptamana si oboseala celor deja 4 zile pline de munca isi spune cuvantul… DAR, hei,pe neasteptate, a rasarit un mic soare in ziua asta a mea anosta!
    Un copil FERICIT.
    Vesel, jucaus, curajos, ascultator, dragastos, nastrusnic.
    Il cheama Emi si are doi parinti minunati: Anemari si Razvan.

    Anemari, iti multumesc ca mi-ai facut ziua mai frumoasa, fara sa stii. Tu cu copilul tau atat de iubit.Tu cu bucatica ta rupta din soare!

    Anemone 27 august 2010 4:09 PM Răspunde
    • Anemone, multumim din suflet. Am intalnit intr-un cabinet medical o fetita care se juca cu instrumentele. Probabil ca s-a visat mereu doctorita. 🙂 Cred ca si Emi a simtit ca fetita asta miniona si frumusica nu e un pericol si controlul medical este de fapt o joaca. Suntem fani control medical ORL. A fost cel mai „pasnic” si interesant control.

      Anemari 28 august 2010 7:27 PM Răspunde
  • La multi ani ! Felicitari Anemari ! Esti o mamica extraordinara ! Sa va dea Dumnezeu tot ce va doriti voi caci meritati !

    Marina 28 august 2010 8:55 PM Răspunde
  • Am dat intamplator peste articolul despre tine si puiul tau. Nu te-am citit un an, cum au facut alte persoane, dar te-am intalnit atunci cand a trebuit. Nimic nu este intamplator in viata asta, asa consider. Sunt o viitoare mamica care-si cauta puiul. M-am saturat de tratamente nereusite si multe dezamagiri. Iti multumesc ca ai avut curaj sa-ti publici povestea, si sa dai speranta altor femei.. ca mine si ca tine. Te admir si ai toata consideratia mea.Va doresc sa fiti nedespartiti, fericiti si sa va completati unul pe celalat…La multi , celui mititel si Domnul sa va aiba in paza.

    Miru 30 august 2010 1:13 PM Răspunde
  • La inceputul acestui an am spus nu tratamentelor si da adoptiei.Am inceput cu pasi mici , insa acum avem atestat de familie adoptatoare si suntem pe primul loc la astepatari.
    Acum sa vedem ce se-ntampla mai departe. Spun sincer ca-mi este teama dar am plecat pe un drum din care nu ne vom intoarce. Vrem sa vedem luminita de la capatul tunelului. Multumesc mult pentru informatiile suplimentare.

    Miru 31 august 2010 8:47 AM Răspunde
    • Miru, trebuie sa va tineti de capul asistentei sociale care se ocupa de voi, sa ii aduceti aminte ca asteptati sa va prezinte un copil. Eu am trimis cereri, legal ai dreptul, pe fax la toate centrele din judetele mari. Am facut o cerere la care am atasat copie dupa certificatul de familie adoptatoare. Adica, te sfatuiesc sa astepti „activ”. Ce va dorit? Fetita sau baiat?

      Anemari 31 august 2010 9:58 AM Răspunde
  • Doamne, Ane, citind tot ce ai scris, mi-au dat lacrimile…

    Au reiesit din strafundurile inimii toate amintirile, temerile, fericirile, starile de agonie versus extaz pe milimetru patrat, de la o lacrima pana la cel mai mic semn de zambet…
    Inteleg perfect ce simti, primul an de „mamica” a fost pentru mine categoric CEL MAI GREU, dar cu mana pe inima spun ca a fost si CEL MAI FRUMOS!

    Si daca vreodata vei dori sa-ti confrunti acele temeri sau sa schimbi o vorba cu o mamica trecuta prin ciur si darmon in acest periplu existential, te astept cu brate deschise, aripi intinse si bucurie de mama..

    Te felicit cu toata sinceritatea pentru curajul tau, pentru puterea, dramul de nebunie, entuziasmul si rabdarea de care dai dovada!

    mica-furnica

    Mica furnica 31 august 2010 12:25 PM Răspunde
    • Mica furnica, multumesc pentru randuri. Vezi tu, ma tem ca temerile cresc pe masura ce cresc si puii. Singura mea speranta este sa ma intaresc eu, sa invat mai bine rolul de mama.

      Anemari 31 august 2010 1:34 PM Răspunde
  • felicitari! sa iti vezi baiatul mare, sa sara bugetul in aer la fiecare aniversare, sa il duci in prima tabara, sa aveti parte numai de bine si va bucurati de el! si eu cred ca cei ce ce adopta un copil, dand o sansa celui ce s-a nascut fara sansa sunt oameni buni, mult mai buni decat noi, cei ce ne crestem copiii nascuti din noi…ma inclin in fata voastra!

    zitellucia 31 august 2010 12:37 PM Răspunde
    • Zitellucia, rad cu sotul meu gandindu-ma la prima iubire a lui Emi, la nunta lui, la copiii lui. Ma vad o bunica implicata si dedicata, sanatoasa sa fiu. 🙂

      Nu suntem mai speciali, ne implinim o nevoie: aceea de a fi parinti. Frumos este ca nevoia noastra se intalneste cu nevoia acestor pui de om.

      Anemari 31 august 2010 1:35 PM Răspunde
  • Am plans citind ceea ce ai scris. Esti MAMA LUI EMI ! E tot ceea ce conteaza.

    dorina 31 august 2010 3:08 PM Răspunde
  • Dorina, Emi spune astazi ” sa nu mai gatesti draga ca eu ma duc in parc si diseara mananc cereale”. Sau spune, dupa ce ma loveste din gresala, ” pana te insori iti trece”, asa cum ii spun si eu lui cand se loveste. E mortal! In seara asta distractia a fost ca eu si tati sa-i mancam buricul si el sa lesine de ras (e gadilicios). Si asta dupa ce a facut clatite cu tati.

    Anemari 31 august 2010 6:44 PM Răspunde
  • Si noi ne gandim sa luam si o fetita. E drept ca inca nu ma tem pentru ziua de azi si sper sa nu ajung sa ma tem. Dede a umplut casa dar pentru echilibru e bine sa fie si mai plina. Probabil ca sa nu incapa si lucrurile rele. Cand toata lumea o intreba pe verisoara mea de ce vrea al doilea copil intr-o lume atat de agitata si de nesigura, ea raspundea simplu: probabil ca sa am doua picioarea infipte bine in pamant. asa si eu…imi pare rau doar ca inca e mica casa dar cu ajutorul celui de sus speram sa o schimbam cu ceva mai mare.
    Mai avem doua luni pana serbam si noi anul alaturi de Denis Andrei dar privind in urma spun doar ca trebuia sa o fac mai de mult si ca intentionez sa o fac din nou.

    Mara 1 septembrie 2010 7:24 AM Răspunde
    • Mara, poate mai prinde si Razvan curaj si ne gandim si noi serios la fetita. Adevarul este ca Emi si are multe probleme de sanatate si asta ne cam tine prinsi. Gandul la al doilea copil cu care sa tot umbli pe la medici ne infricoseaza.

      Anemari 1 septembrie 2010 9:03 AM Răspunde
  • Anemarie am crescut inconjurata numai de fetite…. sora mea mai mica, nepotelele mele din partea sotului ( una dintre ele este si finuta mea si este mortala) asa ca….fetita ar fi primul impuls. Dar in strafundul sufletului meu cred ca o sa fie baiat..asa simt eu.Nu pot sa spun de ce simt asta dar o simt si are si un nume…Andrei.
    Am vrut sa incerc si eu cu trimisul cererilor la mai toate DGASPC-urile mari dar am intampinat o raceala teribila.Mi s-a raspuns ca intai sa astept sa-mi fie prezentat un copil in judetul de domiciliu si abia dupa aceia sa merg mai departe.

    Miru 6 septembrie 2010 7:02 AM Răspunde
    • Daca le trimiti cererile pe fax, nu au ce sa-ti faca. Asa ai si dovada ca ai solicitat. Noi asa am facut ptr ca dupa 6 luni nu ni se prezentase niciun copil.

      Acum, tu stii mai bine.

      O sa-ti spun ce mi-a spus si mie dna care s-a ocupat de cazul nostru „copil care o sa vina la tine o sa fie special pentru tine”. Am crezut ca e doar asa o vorba, dar m-am convins ca e adevarata.

      Anemari 6 septembrie 2010 9:13 AM Răspunde
  • Anemarie, noi atestatul il avem de prin mai asa ca asteptam acum si pe urma vedem…
    Oricum, multumesc!

    Miru 7 septembrie 2010 11:33 AM Răspunde

Dă-i un răspuns lui amalia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title