Muncesc mult. Am spus asta mereu ba cu obidă, ba cu mândrie. M-am lăudat întotdeauna că eu știu să mă împart între toți și toate iar familiei mele nu-i fur nimic pentru că eu știu ce înseamnă timp de calitate. Am crezut sincer că pot să trăiesc în două ore mai intens decât alte mămici care-și petrec ziua toată cu pruncii lor.
M-am înșelat. Am petrecut două săptămâni de vacanță numai eu și puiul meu iar acum știu că 24 de ore nu sunt suficiente pentru tot ce poți să asculți, înveți și să simți. Drăgăleala de “bună dimineața” și de „noapte bună”, discuțiile articulate de la prânz, răsfățul de după-amiază, ținutul de mânuță, bălăceala, drumețiile…Toate astea îmi lipsesc acum.
M-am întors acasă cu regele răsfățului care face doar ce vrea el și se îngijește doar de plăcerile lui, cu puiuțul care vrea să doarmă cu mami până se însoară și care-mi spune, în momentele cheie bine alese de el, că eu sunt “o mamă bună”.
Timpul de calitate este o minciună. Timpul, însă, este un adevăr. Timp pe îndelete pentru drăgălit, cicălit, jucat și alte activități educative aceasta este cheia satisfacției materne.
Acum știu că nu vreau să mă întorc la “mănâncă mai repede”, „hai, hai, îmbracă-te pentru că întârzie mami la serviciu”, „gata cu joaca pentru că întârziem la pian”… Cele două ore de la final de ziuă nu-mi mai par suficiente ci o minciună pentru adormit simțurile.
