fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Doi ani de VIAŢĂ

de

 iaca tot eu EmiEmi in 2011

la mine in camera in octombrie 2011Emi & Tirex

Pe 8 octombrie anul acesta s-au împlinit doi ani de când trăim altfel, de când sunt mama lui Emi, de când apartamentul din Rahova a căpătat culoare şi viaţa are un ritm diferit.

Acum 2 ani, pe 8 octombrie,  Emi venea acasa definitiv. Era mic, speriat, tăcut…Doi ani au trecut foarte repede pentru că viaţa nu stă să ne aştepte. Şi Emi a crescut cu fiecare zi  invăţându-mă ce înseamnă să iubeşti necondiţionat, să te joci, să fii prieten, să te bucuri şi să fii trist.

Am trăit ultimii doi ani la extreme, între fericirea supremă de a fi mama unui asemenea îngeraş şi disperarea orelor de febră, a nopţilor cu tuse, a controalelor medicale (nas, ochi, gât, urechi, picioare, inimă). Am trăit emoţiile serbărilor de la grădi, a lui Moş Crăciun şi a Iepuraşului, a zilelor de naştere, a concediilor de vară…Am văzut zeci de piese de teatru de copii, participat la alte zeci de petreceri de zile de naştere de prichindei, bătut cu sfinţenie toate parcurile din Bucureşti, ne-am plimbat pe role, pe gheaţă şi pe bicicletă, am învăţat să înnotăm, ne-au refuzat la cursurile de dans, ne-au acceptat la cursurile de pian, am participat la toate concursurile anunţate la grădi, a mers la film, am mers la muzee…

Nimic din ce am trăit în aceşti doi ani nu seamănă cu viaţa pe care am trăit-o înainte. Emi mi-a schimbat viaţa, mi-a demonstrat că oricât de organizat eşti atunci când ai un copil trebuie să faci faţă imprevizibilului. Am învăţat despre limitele mele, despre resursele mele nebănuite şi despre nevoia mea de a fi iubită aşa cum mă iubeşte Emi când mă pupă dimineaţa şi-mi spune că trebuie să mă trezesc pentru că el nu are cu cine să se joace. Şi am mai învăţat că partenerul meu de viaţă este cel mai bun tătic din lume. Nu ştiu să descriu în cuvinte cum este să-ţi priveşti soţul şi fiul parcând maşinuţe, urmărind un meci de fotbal, mergând de mânuţă prin parc, discutând despre treburi de băieţi, făcând duş împreună….

Da, a fost şi greu dar despre greul ăsta nu vreau să-mi mai amintesc.

Anul acesta, pe 8 octombrie, am sărbătorit doi ani de viaţă. Am mers în parc şi ne-am dat în maşinuţe, ne-am plimbat cu trenuleţul, am sărit la saltele şi ne-am dat pe topogan. Apoi ne-am pupat si gâdilat, ne-am uitat la X Factor (emisiunea favorită a lui Emi) şi am adormit fericiţi pentru că ne avem.

Tag-uri:
· · · · · · · ·
Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • La ceas de sarbatoare…si-n fiecare zi,bunul Dumnezeu sa va binecuvanteze si sa Va faca parte unuia de celalalt!!!
    Am simtit trairile tale si mi s-a pus un mare nod in stomac…eu am ales sa nu am parte de astfel de trairi si in consecinta,in momente asa cum le descrii tu,nu pot decat sa imi asum si sa regret.
    Voua va doresc sa nu uitati nicicand unul de celalat si sa va reintalnesc an de an la fel de proaspeti,tineri si fericiti.
    La Multi Ani!

    Talida 9 octombrie 2011 2:58 PM Răspunde
    • Talida, traim cu deciziile noastre in fiecare clipa. Cred sincer ca deciziile nu ne apartin intotdeauna, ca uneori ne predam in fata vietii si ea alege pentru noi.

      Eu iti doresc sa ai liniste si multumire in viata ta. Si din cand in cand fericire.

      Anemari 9 octombrie 2011 3:18 PM Răspunde
  • cu fiecare copil se naste si o noua mamica..la multi ani impreuna..mamica minunata.la multi ani de trairi la fel de intense.si daca se poate cu lacrimi doar de fericire..nimic nu e intamplator pe lumea asta…si voi,cu familia voastra minunata,sunteti dovada clara ca Dzeu exista..si lucreaza prin oameni..BUNI.
    va pup si va imbratisez…

    ade 9 octombrie 2011 4:26 PM Răspunde
    • Ade, da, Emi s-a nascut la un an de la casatoria noastra. Cu siguranta ca nu intamplator. 🙂

      Anemari 10 octombrie 2011 7:46 AM Răspunde
  • Anemari, felicitari pentru aceasta aniversare. Va doresc multa fericirie si impliniri si multi ani de-acum inainte!

    Victoria West 9 octombrie 2011 4:51 PM Răspunde
  • Ane, fotografiile vorbesc de la sine; Emi este un copil fericit, ingrijit si este si el schimbat fata de acum doi ani.
    Tu stii ca eu am citit toate postarile tale; iar cele despre Emi si despre experienta ta de a fi mama m-au impresionat cel mai mult. Si cu toate ca eu sant mama de mai bine de 21 de ani, tot am mai invatat si de la tine o multime de lucruri.
    Viata ta e frumoasa, Ane, si asta pentru ca asa ai facut-o tu! Ai atata putere!
    Sper sa ne intalnim intr-o zi!

    camellia 10 octombrie 2011 6:45 AM Răspunde
    • Camellia, cred si eu ca o sa ne intalnim intr-o zi. Nu stiu sa spun acum cand, dar am aceasta certitudine.

      Emi a crescut, s-a inaltat, vorbeste frumos ( de altfel aceasta este unica componenta recuperata integral), dar nici eu nu mai sunt la fel. Si eu m-am schimbat. 🙂

      Anemari 10 octombrie 2011 7:45 AM Răspunde
  • vezi?/va astepta….stia ca va urma sa aibe cei mai minunati parinti din lume….era scris cu mult inainte ca Emi va fi copilul vostru…

    ade 10 octombrie 2011 4:33 PM Răspunde
  • LA MULTI ANI!
    sa va traiasca!

    iana 10 octombrie 2011 5:30 PM Răspunde
  • La multi ani!
    La multi si buni si fericiti ani!
    Chiar au trecut doi ani?! Pe unde? Cand?

    Felicitari! Fii binecuvantata.

    Odetta 11 octombrie 2011 7:03 AM Răspunde
  • Chiar Anemari! Au si trecut 2 ani??? parca mai ieri citeam de primele experiente si primele bucurii cu Emi…deci ce repede a putut sa treaca timpul. Ma bucur mult pt. el si pentru voi toti. Si eu am fost impresionata si miscata de multe din postarile tale legate de Emi, dragostea pe care o simti razbate pur si simplu, de fiecare data cand scrii despre el. E un copil super! La multi multi multi ani de dragoste impreuna!!!

    Adnya 11 octombrie 2011 10:31 AM Răspunde
  • La multi ani! Multi ani fericiti impreuna cu EMI! Iti citesc postarile de la inceput si-mi esti tare draga! Nu stiu de de, dar cred ca o sa ti se intample miracolul Luminitei Anghel!

    Te pup, cu drag,

    violet 11 octombrie 2011 5:33 PM Răspunde
  • La Multi Ani fericiti!

    je 12 octombrie 2011 3:31 PM Răspunde
  • La multi ani! 🙂
    Va doresc o viata frumoasa impreuna, cu sanatate, bucurii, impliniri si tot binele din lume!

    Cu drag,
    Silvia 🙂

    Silvia 13 octombrie 2011 12:21 PM Răspunde
  • Emotiile care ma coplesc cand iti scriu sunt mari.La multi ani! Sa va traiasca ingerasul si sa va aduca numai si numai bucurii.In urma cu cateva luni imi dadeai niste sfaturi si-ti multumesc.De fiecare data o sa-ti multumesc pentru ca mi-ai dat putere sa merg mai departe.Cand credeam ca nimic nu se va mai intampla in viata noastra, care era destul de linistita ( dar fara un pui mic de care sa ne ocupam) a aparut el… Alex (sau Andrei cum ii place lui mami).II multumesc lui D-zeu ca ni l-a daruit. Acum nu vreau decat sanatate sa pot tine pasul cu el, sa-l vad ,,om mare,,
    Iti doresc tot binele din lume si sa postezi si peste 30 de ani sa ne spui ca ai fost la nunta fiului tau, si ca a fost superb. Visez oare prea mult?

    Miru 25 octombrie 2011 8:20 AM Răspunde
    • Miru,

      te asteptam la intalnirea familiilor adoptatoare. vezi urmatoarea postare

      Anemari 25 octombrie 2011 12:11 PM Răspunde
  • Multumesc pentru invitatie.Am vazut si urmatoarea postare dar trebuie sa marturisesc ca eu nu fac parte dintre acele ,,femei curajoase,,.In public ma pierd, nu pot lega o fraza coerenta de emotii, dar promit sa urmaresc tot ce postati.Nici timpul nu mi-ar permite sa vin drumul este destul de lung …si mai este si piticul meu de care trebuie sa tin cont.Va doresc mult, mult succes si va rog sa continuati sa ajutati oameni disperati ,,ca noi,, si copii minunati cum sunt,,ei,,

    Miru 1 noiembrie 2011 11:26 AM Răspunde

Dă-i un răspuns lui Odetta Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title