fbpx
„"Într-adins, smerit și mut, am făcut ce am putut"- Tudor Arghezi“

Cu taxiul la psiholog.

de

taxiTreburi urgente mă scot de dimineaţă la ora 7 din casă şi mă aruncă în taxi. Trebuie să ajung devreme la birou. Sunt îmbrăcată profesionist şi port părul strâns în coc, semn că-s femeie serioasă. 🙂

Mă sui în taxi şi după ce negociez traseul şi-i permit, conciliantă, şoferului să fumeze, explicând că am un soţ fumăcios acasă, conversaţia este întreruptă de ţârâitul telefonului mobil. Cu o voce duioasă şoferul răspunde soţiei. Fără să vreau sunt martora, preţ de minute bune, tandreţurilor drăgălaşe, deloc siropoase, dintre cei doi.

Cum nu am altceva mai bun de făcut,  la încheierea convorbirii întreb curioasă câţi ani de relaţie au cei doi. Domnul, pentru că şoferul nu este un tătăiţă ci un domn articulat cu păr grizonat pe la tâmple, se încurcă în calcule şi-mi spune că soţia este  responsabilă cu aritmetica căsniciei. În final decide că sunt peste 10 ani de convieţuire. Îmi exprim vocal admiraţia.

Să ne înţelegem: şi pe mine mă drăgăleşte, la telefon sau în public, soţul dar vin dintr-o familie în care copiii se sărutau în somn şi părinţii niciodată în faţa copiilor. Asta lasă urme adânci în epidermă.

 Înapoi la taximetristul nostru. Nu-mi aduc aminte să fi întrebat eu care este secretul unei astfel de relaţii şi nici să fi pus o altă întrebare. Cert este că, în câteva secunde, m-am găsit prinsă într-o teorie despre viaţă, despre cum putem călca strâmb pentru a ne hrăni nevoile şi să ne întoarcem  la cuplu cu bateriile încărcate. Doar oamenii slabi devin captivi emoţiilor, cei puternici îşi iau ce au nevoie şi pleacă mai departe. Nu fac pe mironosiţa, pentru că nici nu sunt, şi încep să pun întrebări. Bine domle`, dar cum? Cum nu te mustră conştiinţa? Cum nu laşi gesturile să te trădeze…?

 Şoferul se amuză de încurcăturile conştiinţei mele, de piedicile jurămintelor de cununie invocate de mine…

 Scurt mă anunţă  că e absolvent de psihologie. Înregistrez informaţia fără uimire, doar trăim într-o ţară în care toţi suntem absolvenţi de ceva, nu-i aşa? Ăsta este momentul în care face apel la instinctele primare, la datoria pe care o avem de a fi împliniţi astăzi mai degrabă decât mâine, la faptul că Dumnezeu ne-a croit păcătoşi şi nu aşteaptă altceva de la noi decât să ne tot izbăvească după fiecare ispravă…

Între hohote de râs şi ochii scoşi din orbinte de uimire, mă străduiesc să rămân detaşată. Habar n-am ce se vede pe faţa mea.

Pentru eventualitatea în care fie sunt naivă, fie mă fac niznai, domnul merge mai departe cu explicaţia şi ne ia drept exemplu pe noi doi. “Să zicem, spune dumnealui, că dumneavostră acum decideţi că vă place de mine pentru că sunt curăţel, vorbesc bine…etc şi decideţi să aveţi o aventură cu mine. Mergem, ne simţim bine şi apoi fiecare se întoarce la familia pe care a construit-o în ani de zile. Fiecare trebuie să fie mulţumit că a primit ceea ce avea nevoie şi să-şi vadă de familie. Dacă decidem, continuă şoferul, că ne-am simţit bine, putem să ne mai întalnim dar în aceeiaşi termeni. Asta este cheia fericirii”.

Pentru că intrăm pe ultima străduţă de dinainte de destinaţie,  taximetristul ţine să-mi spună că   l-am stârnit intelectual şi că sunt una dintre puţinele femei interesante pe care le-a întâlnit până acum. 

Nu mă prăvălesc.  Îmi ţin repiraţia ca să rămân demnă până la final. Ne oprim, plătesc şi-i las un tips considerabil pentru că, la urma urmei, mi-a înseninat începutul de zi. Dau să închid portiera în urma mea şi taximetristul insistă să-mi lase datele de contact. Întreb mirată din ochi „pentru ce? „  El imi răspunde cu un zâmbet larg: “ pentru situaţia în care aveţi nevoie de o maşină…”

 

Dragilor, posed una bucată carte de vizită taximetrist psiholog uşor de stârnit intelectual. Doritorii ştiu unde să mă găsească.

Categorii:
Despre mine

Comentarii

  • Si eu am avut patanii de genul cu taximetristii. De fapt, am avut si altfel de discutii pseudo-intelectuale cu unul dintre ei, in urma cu 3 ani cand mergeam sa dau o proba la BAC. Afland situatia mea scolara, acesta a inceput sa-mi tina o adevarata teorie cum ca scoala e inutila si ca dansul chiar si-a instruit copiii si le-a explicat ca in viata conteaza doar scoala vietii. Mi-a mai spus ca a renuntat sa plateasca meditatiile costisitoare ale copiilor, si ca noi, viitorii profesori (la vremea aceea ma gandeam sa fiu profesoara) suntem niste escroci pentru tarifele atat de mari pe care le practicam la meditatii. De atunci am decis sa nu mai intru in discutii cu taximetristii. Altii, probabil plictisiti la culme de sofat, se agata de orice replica a ta ca sa inceapa o conversatie. Acum nu mai sunt curioasa.

    Flavia 31 mai 2011 12:58 PM Răspunde
    • Flavia, ador discutiile cu taximetristii. Sun savuroase. Nu doar in Romania, oriunde am sansa sa calatoresc.

      Anemari 31 mai 2011 1:23 PM Răspunde
  • In ultimele doua saptamani am avut parte de o lectie de limbi straine, domnul taximetrist vorbea 14 limbi si uite asa cat am strabatut strazile din Milano ne-am conversat per rand in italiana, japoneza, engleza si franceza. Din pacate cunostintele mele nu l-au multumit asa ca a tinut musai sa-mi dea lectii de chineza, rusa, germana si nu mai tin minte ce. Am recuperat cand obisnuita ca in Romania i-am spus sa pastreze restul. Dupa doua zile am avut parte de o prelegere legata de fondurile pensionistice, alt oras, alt sofer. Marturisesc ca imi lipseau conversatiile de genul asta. Ai dreptate Ane sunt savuroase discutiile in taxi.

    Irina - Daniela 31 mai 2011 2:38 PM Răspunde
    • Irina-Daniela, In Washington un taximetrist mi-a spus, de cum m-am suit in taxi, ca sunt din Europa. Am recunoscut si l-am intrebat de unde stie. Mi-a zambit si mi-a spus ca dupa parfum. 🙂

      Tot in SUA, in alta parte m-a intrebat un cab driver de ce l-am impuscat pe Ceausescu, asta dupa ce am recunoscut ca sunt romanca.

      Anemari 31 mai 2011 3:04 PM Răspunde
  • Cred ca avem un profil special. Eu de mult nu mai trebuie sa precizez ca sunt romanca, imi vine sa intreb daca am scris in frunte ca sunt romanca. Cateodata as vrea sa ne fie recunoscuta aceasta origine ca o calitate, o valoare in plus, dar mi-e teama ca asta este subiect de discutie pentru alte circumstante. 🙂

    Irina - Daniela 31 mai 2011 3:18 PM Răspunde
  • Ane, am impresia ca taximetristii sant oameni care se pricep la orice: vreme, medicina, agricultura, invatamant; putini sant cei care nu vorbesc cu clientii lor.
    Ma gandesc daca domnul, atunci cand spunea ”mergem, ne simtim bine…” nu-ti facea ”subtil” o propunere. 🙂
    De un lucru sant sigura – ca ai vazut omul care a descoperit ”cheia fericirii”.
    Doresc urgent cartea lui de vizita! 🙂

    camellia 31 mai 2011 4:44 PM Răspunde
    • Camellia, dorinta ta e porunca ptr mine! 🙂

      Anemari 1 iunie 2011 2:29 AM Răspunde
  • nah, si te plangeai la un moment dat de kilogramele tale …

    Doru 31 mai 2011 6:19 PM Răspunde
    • Doru, sa fim seriosi. Crezi ca avea importanta cate kg am, cum arat sau cine sunt?
      Si apoi, „stimularea intelectuala” functioneaza dincolo de kg in plus sau minus. 🙂

      Anemari 1 iunie 2011 2:29 AM Răspunde
  • Draga AneMari, am ezitat caci am citit articolul chiar in ziua cand l-ai postat. M-a facut curioasa titlul, buna alegere, cred eu. Mi-a placut mult CUM ai scris, cu un usor, fin si rafinat umor, absolut necesar in asemenea situatie. In consecinta sa dai „like” era indicat, nu-i asa?

    Dar, pe de alta parte situatia descrisa m-a intristat caci avea accente dramatice si triste. In consecinta, „like” era contraindicat.

    Asadar, m-am gandit sa iti scriu aici desi, eu sunt orice altceva decat genul public. Din pacate, situatia arata cat de confuza, oportunista si imorala este societatea noastra. Ma bucur ca prin atitudinea ta, nici ca ma asteptam la altceva, ai pus punctul pe i si ai echilibrat balanta spre: bun, moral, cu bun simt si usor umor. Multumesc si te rog mai scrie cand ceva apare nou, cu speranta, totusi, ca urmatoarea data sa se intample ceva minunat, nu de alta dar avem cu totii un meci de castigat :-). Mona Gotteszman

    Mona Gotteszman 1 iunie 2011 4:06 PM Răspunde
    • Mona Gotteszman, ma onoreaza vizita ta.

      Anemari 1 iunie 2011 5:39 PM Răspunde
  • Interesanta experienta. 🙂 Eu nu sunt amatoare de filosofie de taxi, prefer in timp ce sunt in taxi sa ma gandesc la ale mele, si sa las taximetrisul sa fie atent in trafic, decat sa fie atent la ce i-as povesti eu. 😀

    Victoria West 1 iunie 2011 5:08 PM Răspunde
    • Victoria West, credeam ca te-am convins ca eu sunt un bun ascultator si deloc un povestitor in taxi. 🙂
      Iar in Bucuresti mai mult stai in trafic decat te misti, asa ca nu-i distrag atentia de la nimic important.

      Anemari 1 iunie 2011 5:37 PM Răspunde
  • Sunt genul distant, si care impune distanta, ar spune unii. Desi imi place sa relationez, se pare ca pun o bariera, de care uneori nici nu-mi dau seama.
    Experiente de genul asta, cu taximetristi, nu am avut :D, dar mi se pare interesant. Traim sa invatam, de la oricine 🙂

    Cristina 2 iunie 2011 7:48 AM Răspunde
    • Cristina, de obicei taximetristii fac politica. Ma amuza si ma intereseaza conversatiile de genul asta.

      Odata, un taximetrist mi-a povestit viata lui. A fost amuzant cand, la cateva luni, am mers iar cu el si i-am spus eu totul despre viata lui. Credea ca sunt vizionara. 🙂

      Anemari 2 iunie 2011 8:20 AM Răspunde
  • Ce imi place mie mult,este felul in care oamenii au impresia ca pot face lucrurile „fara sa se implice emotional”,deloc.Sa zicem ca acest domn,sau oricare altul are o aventura,si la un moment dat observa ca partenera nu este tocmai incantata.Eu trebuie sa cred ca acest lucru nu il afecteaza,nu il raneste in orgoliul sau de : „ma iubeste femeile……si e moarte dupe mine….”.Desigur sa ai impresia ca toata lumea te vrea,iti hraneste stima de sine,insa nici modestia nu a omorat pe nimeni, inca. Cred ca asa cum fiecare mama,stie ce ii poate pielea copilului ei,asa si sotia stie ce fel de barbat are.Sper ca sotia taximetristului era dragastoasa pentru ca si ei avea cine sa-i alimenteze stima de sine.

    eu_si_tu 2 iunie 2011 5:18 PM Răspunde
  • eh…taximetristii sunt geniali. m-am „repatriat” temporar acum vreo trei ani la timisoara. cum n-aveam decat permis de conducere canadian (valabil numai 2 luni „ca turist” in romania), am luat taxiul destul de des. am invatat multe despre documentarele lui Michael Moore, mancare organica, fonduri structurale, economie si politica, dar si despre viata din Canada (o.O). am protestat inutil la inceput, dar dupa 2 luni de calatorii frecvente discutiile din taxi ajunsesera sa fie oaza mea de normalitate. in plus, nu exista intrebare pe care s-o pun despre acte, afaceri, birouri, magazine, produse, restaurante si care sa nu primeasca un raspuns mai mult decat satisfacator. taximetristii romani sunt de departe cei mai „enciclopedici”! cobor din taxi beata de viata, de fiecare data, fara exceptie!

    anda 13 iunie 2011 8:43 PM Răspunde

Dă-i un răspuns lui Anemari Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Menu Title